PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. şi tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ♢ Expr. Ştii că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în faţa unei propuneri, a unei afirmaţii etc. care nu-ţi convine, cu care nu eşti de acord etc. Îmi place să cred că... = sper să... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admiraţie, de plăcere, de iubire faţă de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacţie, de mulţumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

A plăcea ≠ a dezgusta, a displăcea

PLĂCEÁ vb. 1. v. simpatiza. 2. v. iubi. 3. v. pofti. 4. v. conveni. 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vânat.)

plăceá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. pláce 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéţi, imperf. 3 sg. plăceá; part. plăcút

A PLĂCEÁ plac 1. intranz. 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ♢ Ştii că-mi placi? exprimă peiorativ dezacordul cu afirmaţia sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebită satisfacţie. Îmi place să dansez. 2. tranz. (persoane de sex opus) A trata cu un sentiment de afecţiune puternică (de natură erotică); a iubi. /<lat. placere