PLÁGĂ, plăgi, s.f. 1. Leziune a ţesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situaţie nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLÁGĂ s. v. calamitate, catastrofă, dezas-tru, flagel, grozăvie, năpastă, nenoro-cire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

PLÁGĂ s. v. rană.

plágă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

PLÁGĂ plăgi f. 1) Vătămare locală a unui ţesut organic, provocată de o traumă; rană; leziune. 2) fig. Catastrofă de mari proporţii; nenorocire mare şi grea care se abate asupra unei colectivităţi; prăpăd; dezastru; calamitate; flagel. [G.-D. plăgii] /<lat. plaga

plagá, plaghéz, vb. I (înv.) a răni.

PLÁGĂ s.f. 1. Rană (deschisă). 2. (Fig.) Calamitate; situaţie nenorocită. [Pl. plăgi. / cf. lat. plaga, germ. Plage].