PLÁTĂ, plăţi, s.f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plăteşte. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinţei unui lucru etc. 3. Răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru fapte rele. ♢ Expr. A-şi lua plata = a-şi primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde ştie, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorţii, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

PLÁTĂ s. 1. v. achitare. 2. achitare, depunere, vărsare. (~ ratei în termen.) 3. (înv. şi pop.) preţ. (Aduceţi lucrul şi primiţi ~.) 4. remunerare, remu-neraţie, retribuire, retribuţie, (rar) remunerariu. (Care este ~ pentru munca ta?) 5. v. pedeapsă.

plátă s. f., g.-d. art. plăţii; pl. plăţi

PLÁT//Ă plăţi f. 1) Achitare a unei datorii (băneşti). 2) Contravaloare a unei mărfi. ♢ Cu ~ cu bani. 3) Recompensă pentru un serviciu. ~ în bani. ~ în natură. 4) Răsplată dată cuiva pentru faptele sale (bune sau rele). ♢ A-şi lua (sau a-şi primi) ~a a fi pedepsit după merit. A lăsa în ~a Domnului a lăsa în pace. [G.-D. plăţii] /<sl. plata

plátă s.f. (reg.) bucată de slănină.