PLÉBE s.f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi fără o activitate permanentă, care trăiau din câştiguri întâmplătoare şi din distribuţii făcute de stat. 2. (În evul mediu) Pătura cea mai săracă a populaţiei orăşeneşti din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale şi care, alături de ţărănime, a avut un rol important în revoluţiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită şi exploatată; p. ext. mulţime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societăţii. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.

PLÉBE s. v. gloată.

plébe s. f., g.-d, art. plébei

PLÉBE f. 1) (în Roma antică) Populaţie liberă fără ocupaţie permanentă, care se întreţinea din câştiguri ocazionale. 2) (în evul mediu) Pătură socială care includea cei mai săraci orăşeni. 3) Pătură socială fără drepturi, fără merite, coruptă. /<fr. plebe, lat. plebs, ~bis

PLÉBE s.f. (În Roma antică) Pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate. ♦ Populaţie asuprită, exploatată. ♦ (Fig.) Categorie de oameni declasaţi; drojdia societăţii. [Gen. -bei. / cf. lat. plebs, fr. plèbe, it. plebe].