PLISC, pliscuri, s.n. 1. Partea anterioară, lunguiaţă şi cornoasă, a gurii păsărilor; cioc, clonţ. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuţit sau lunguieţ, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roşii sau albe şi cu fructul ascuţit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

PLISC s. v. gură.

PLISC s. 1. v. cioc. 2. pliscul-cocorului v. ciocul-cu-coarei; pliscul-cucoarei v. ciocul-cucoarei.

plisc s. n., pl. plíscuri

PLISC ~uri n. 1) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii păsărilor; cioc; clonţ. 2) depr. Cavitate a capului omului, delimitată de buze, în care se află limba şi dinţii şi care serveşte ca organ al alimentării şi al vorbirii; gură. 3) Parte a unor obiecte care are forma acestui organ al păsărilor. /Orig. nec.