PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilinţă, înaintea cuiva; a saluta cu politeţe (exagerată). 2. A arăta o admiraţie servilă pentru cineva sau ceva; a se linguşi, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

PLOCONÍ vb. 1. a se închina, (rar) a se temeni. (Se ~ adânc în faţa lui.) 2. a se înjosi, a se umili, (înv.) a se micşora, a se smeri, (fam.) a se căciuli, (fig.) a se coborî. (De ce te ~ atâta?)

ploconí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ploconésc, imperf. 3 sg. ploconeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ploconeáscă

A SE PLOCON//Í mă ~ésc intranz. 1) A se închina exagerat de politicos (în semn de salut); a face temenele; a se temeni. 2) fig. A manifesta o admiraţie servilă (faţă de cineva); a se prosterna. /<sl. poklonit (sen)