POSTÁ, postez, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) aşeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi. – Din fr. poster.

PÓSTĂ s.f. v. poştă¹.

PÓŞTĂ¹, poşte, s.f. I. 1. Instituţie publică care asigură primirea, transportul şi distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poştale şi a coletelor; local în care se află această instituţie. ♢ Loc. adj. De poştă = poştal. 2. Corespondenţa primită, expediată sau distribuită în aceeaşi zi sau într-o perioadă dată. ♢ Poşta redacţiei = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile şi la întrebările cititorilor. ♢ Expr. Cu prima poştă sau cu poşta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondenţă care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poşta = a colporta ştiri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poştal. 3. Serviciu de transport pentru călători (şi corespondenţă), cu diligenţa, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligenţă, poştalion. ♦ Loc de popas, han aşezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poşta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ♢ Cal de poştă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ♢ Expr. A fi sau a ajunge cal de poştă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanţelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanţă (mare) nedeterminată. ♢ Expr. (Cale) de-o poştă = distanţă (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipeşte de talpa unui om adormit şi care apoi se aprinde pentru a-l speria. ♢ Poşta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) póstă, (reg.) póştie s.f.] – Din rus. počtă.

PÓŞTĂ² s.f. v. poştie¹.

PÓŞTĂ s. v. curier, mesager, ştafetă.

PÓŞTĂ s. (reg.) poş. (Tipul de alică numit ~.)

PÓŞTĂ s. 1. v. corespondenţă. 2. v. poştaş. 3. v. dili-genţă. 4. (înv.) conac. (A mers cale de-o ~.)

POSTÁ vb. 1. a (se) aşeza, a (se) fixa, a (se) instala, a (se) plasa. (S-a ~ în faţa uşii.) 2. (fam.) a se proţăpi. (Se ~ înaintea lui.)

postá vb., ind. prez. 1 sg. postéz, 3 sg. şi pl. posteáză

póştă s. f., g.-d. art. póştei; pl. póşte

A POST//Á ~éz tranz. A face să se posteze. /<fr. poster

A SE POST//Á mă ~éz intranz. A ocupa o poziţie (ca de supraveghetor). /<fr. poster

PÓŞT//Ă ~e f. 1) Instituţie care se ocupă cu transportarea şi distribuirea corespondenţei, mandatelor, telegramelor, coletelor şi presei periodice. ♢ ~a redacţiei rubrică într-o publicaţie periodică în care se dau publicităţii scrisorile cititorilor şi răspunsurile la întrebările lor. De ~ poştal. 2) Clădire unde se află această instituţie. 3) Totalitate a corespondenţei şi a publicaţiilor periodice primite, expediate sau distribuite într-o perioadă de timp. ♢ A duce (sau a purta, a umbla cu) ~a a purta, a duce zvonuri, făcând intrigi. A fi ~a satului a se ocupa cu bârfeli. 4) înv. Serviciu de transport pentru călători (şi corespondenţă) pe distanţe mari, cu diligenţă, folosit înainte de apariţia căii ferate. 5) v. POŞTALION I. ♢ Cal de ~ cal de schimb la o diligenţă. A ajunge (sau a fi) cal de ~ a fi trimis cu diferite treburi în toate părţile. 6) Loc special amenajat unde făceau popas drumeţii care călătoreau cu poştalionul. 7) Distanţă dintre două popasuri ale poştalionului egală cu aproximativ 22 km (folosită şi ca unitate de măsură a lungimii). ♢ Cale de-o ~ la o distanţă destul de mare. [G.-D. poştei] /<rus. poţta, fr. poste

póştă¹, póşte, s.f. (reg.) 1. scândură groasă. 2. rama de lemn a uşii. 3. buştean, butuc mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta următoare.

póştă², póşte, s.f. (reg.) persoană care supraveghează de pe marginea ulucului desfăşurarea muncii de transportare a lemnului tăiat.

POSTÁ vb. I. tr., refl. A (se) aşeza, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea sau a păzi. [< fr. poster].