POÁNTĂ, poante, s.f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; vârf. ♦ Porţiune a piciorului cuprinsă între gleznă şi degete. ♦ Poziţie în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea şi deplasarea pe vârful degetelor şi cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legaţi de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit şi întărit, pe care îi poartă balerinele legaţi de gleznă. – Din fr. pointe.

POANTÁ vb. I. v. ponta³.

POÁNTĂ s. (COR.) vârf. (Dansează pe ~e.)

poántă s. f. (sil. poan-), g.-d. art. poántei; pl. poánte

POÁNT//Ă¹ ~e f. Partea cea mai spirituală a unei glume sau a unei anecdote. /<fr. pointe

POÁNT//Ă² ~e f. 1) Poziţie de bază în baletul clasic, executată de balerine, constând în ridicarea şi deplasarea pe vârful degetelor. 2) Vârf tare al pantofilor de balet. /<fr. pointe

POÁNTĂ s.f. I. Partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o glumă, dintr-o epigramă etc. II. Vârful pantofilor de balet. ♦ Cea mai importantă poziţie din baletul clasic, executată numai de balerine pe vârful picioarelor. [Pron. poan-. / cf. fr. pointe].