POÁRTĂ, porţi, s.f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior şi invers; deschizătura împreună cu tăbliţa, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ♢ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = faţă în faţă, vizavi, peste drum. ♢ Expr. A bate la toate porţile (sau la porţile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieşi dintr-o situaţie dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca viţelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în faţa unei situaţii noi şi neaşteptate, căreia nu-i poţi face faţă). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraş. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraş, al unui ţinut, al unei ţări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Uşă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ♢ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmăreşte introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă îşi deschide trecerea între două şiruri de munţi; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereţii de stâncă ai vârfurilor de munte, prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranităţii turceşti asupra ţărilor române) Reşedinţa, curtea sultanului sau a unui paşă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

POÁRTĂ s. I. 1. prag, uşă, (Dobr.) tocat. (A ieşit în ~.) 2. (SPORT) (livr.) but. (Apără ~ echipei de fotbal.) II. (IST.) 1. (n. pr.) v. Imperiul otoman. 2. lude.

poártă (constr., geogr., sport) s. f., g.-d. art. pórţii; pl. porţi

Poártă (reşedinţa sultanului) s. pr. f.

POÁRT//Ă porţi f. 1) Deschizătură într-un gard sau zid care face posibilă intrarea într-un spaţiu împrejmuit şi ieşirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care închide această deschizătură. ♢ Din ~ în ~ din casă în casă; la fiecare casă. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a rămâne) ca viţelul la ~ nouă a rămâne dezorientat, uluit în faţa unei situaţii neaşteptate. A bate la toate porţile a se adresa tuturor după ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) într-un oraş sau într-o cetate. 4) Cadru cuprins între două bare verticale unite în partea de sus printr-o orizontală şi închis printr-o plasă, în care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) înv. Curtea sultanului turcesc. ♢ ~a Otomană Imperiul Otoman. 6) Vale îngustă între două şiruri de munţi (prin care trece o apă curgătoare). [G.-D. porţii] /<lat. porta

poarta

poártă¹, pórţi, cal mătăhălos şi urât.

poártă², pórţi, s.f. (reg.) mal, ţărm.