POÉM, poeme, s.n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♢ Poem în proză = specie a prozei literare aparţinând genului liric, cultivată din a două jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcţie liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♢ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conţinut programatic. [Var.: poémă s.f.] – Din ngr. póiima, fr. poème, lat. poema.

POÉM s. (LIT.) 1. (înv.) poemat. 2. poem epic v. epopee.

poém s. n., pl. poéme

POÉM ~e n. 1) Creaţie literară de proporţii mari, de obicei în versuri, cu caracter epic, având conţinut bogat în evenimente. ♢ ~ în proză creaţie literară în proză caracterizată prin lirism, ritm şi limbaj metaforic. 2) Compoziţie muzicală cu caracter lirico-narativ. ♢ ~ simfonic compoziţie muzicală de proporţii mari pentru orchestră, cu bază literară. /<fr. poeme, lat. poema

POÉM s.n. 1. Creaţie epică în versuri de proporţii mari, în care se povestesc fapte măreţe săvârşite de personaje însufleţite de sentimente nobile. 2. Operă literară în proză, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentală de construcţie liberă, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesă simfonică pentru orchestră, având la bază un text literar. [Pron. po-em, var. poemă s.f. / cf. fr. poème, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].