POEZÍE, poezii, s.f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivităţii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creaţie literară în versuri. ♦ Totalitatea compoziţiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situaţii; farmec, frumuseţe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie.

POEZÍE s. v. farmec, fascinaţie, încântare, magie, poetică, vrajă.

POEZÍE s. (LIT.) stihuri (pl.). versuri (pl.), (Mold. şi Transilv.) vers. (Scrie ~ şi proză.)

poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile

POEZÍ//E ~i f. 1) (în opoziţie cu proză) Operă literară artistică scurtă în versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poeţilor români din sec.XIX. ♢ ~ populară (orală) creaţie populară în versuri. ~ calendaristică ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce încântă; farmec; vrajă. ~a vieţii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poésie

POEZÍE s.f. 1. Arta de a scrie în versuri; creaţie, operă literară în versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumuseţe, încântare. [Gen. -iei. / < fr. poésie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].