POIÁNĂ, poieni, s.f. Suprafaţă de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci şi acoperită cu iarbă şi cu flori; luminiş. [Pr.: po-ia-. – Pl. şi: poiene] – Din sl. poljana.

POIÁNĂ s. luminiş, (pop.) colnic, zarişte, (prin Transilv.) pripor, (fig.) ochi. (O ~ de pădure.)

poiánă s. f., g.-d. art. poiénii/poiénei; pl. poiéni/poiéne

POIÁNĂ poiéne f. Teren fără copaci, acoperit cu iarbă şi flori, dintr-o pădure; luminiş; colnic. [G.-D. poienei; Pl. şi poeni] /<sl. poljana