PÓLIŢĂ², poliţe, s.f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♢ Poliţă în alb = poliţă² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ♢ Expr. A plăti (cuiva) poliţa = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliţă de asigurare = document emis de către o instituţie de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieţii sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

PÓLIŢĂ¹, poliţe, s.f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se ţin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. şi: poliţi] – Din sl. polica.

PÓLIŢĂ s. v. cormană, răsturnătoare.

PÓLIŢĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (ger-manism înv.) vecsel.

PÓLIŢĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.

póliţă (mobilă, act) s. f., g.-d. art. póliţei; pl. póliţe

PÓLIŢ//Ă¹ ~e f. 1) Suport de scândură aşezat în poziţie orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se ţin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliţei] /<sl. polica

PÓLIŢ//Ă² ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ♢ ~ în alb poliţă pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliţei] /<it. polizza