PORÉCLĂ, porecle, s.f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activităţii sale. 2. (Înv. şi reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s.f.] – Din sl. poreklo.

PORÉCLĂ s. nume, supranume, (livr.) cognomen, (franţuzism) sobrichet, (înv. şi reg.) sclitadă, (Olt., Munt. şi Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (Ce ~ i-a pus?)

PORÉCLĂ s. v. nume de familie, patronim, patronimic.

poréclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. poréclei; pl. porécle

PORÉCL//Ă ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei în batjocură) având la bază o anumită trăsătură caracteristică a acesteia. 2) înv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo