PORÚNCĂ, porunci, s.f. 1. Dispoziţie (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate şi care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ♢ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ♢ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziţia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceşte! porunciţi! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creştină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. şi pop.) Lege morală; învăţătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s.f.] – Din porunci (derivat regresiv).

PORÚNCĂ s. v. chemare, învăţătură, nor-mă, ordin, precept, principiu, regulă.

PORÚNCĂ s. 1. v. dispoziţie. 2. v. ordin.

porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci

PORÚN//CĂ ~ci f. Dispoziţie, scrisă sau orală, a unei autorităţi sau a unei persoane oficiale, care urmează să fie îndeplinită; ordin; comandă. ♢ Cele zece ~ci v. DECALOG. Poruncă! porunceşte! porunciţi! [G.-D. poruncii] /v. a porunci