POSÁDĂ, posade, s.f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o aşezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munţi. ♦ Obligaţie a ţăranilor dependenţi de a face de strajă în preajma trecătorilor din munţi. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). ♦ Denumire generală a unor dări de vamă. 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziţia pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obţine, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din scr. posada.

POŞÁDĂ, poşade, s.f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Operă literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.

POSÁDĂ s. v. curătură, pichet, vamă.

POSÁDĂ s. (TEHN.) schimbătoare, (reg.) cumpănă, punte, scaun, vârtej. (~ la pietrele morii.)

posádă s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde

poşádă s. f., pl. poşáde

POSÁD//Ă ~e f. 1) (în evul mediu) Impozit vamal. 2) Trecătoare îngustă în munţi. /cf. sb. posada

POSÁDĂ s.f. (În ţările de limbă spaniolă) Han. [< sp. posada].

POŞÁDĂ s.f. (Liv.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Operă literară scrisă de mântuială. [< fr. pochade].