POSOMORÍ vb. IV. v. posomorî.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre faţa, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ♢ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfăţişare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristeţe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.

A (se) posomorî ≠ a (se) bucura

A se posomorî ≠ a se înveseli

POSOMORÎ vb. 1. v. încrunta. 2. a (se) întrista, a (se) mâhni, (înv.) a (se) tânji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam ~ la faţă.) 3. v. înnora. 4. v. strica.

posomorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. posomoráscă

A POSOMOR//Î ~ăsc tranz. A face să se posomorască. /Orig. nec.

A SE POSOMOR//Î́ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec.