PRĂPÁSTIE, prăpăstii, s.f. Povârniş înalt şi abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă; hău, abis, genune. ♢ Expr. A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge. A fi (sau a se afla) pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-o situaţie extrem de critică. A spune (sau a vorbi) prăpăstii = a) a spune lucruri care înspăimântă; b) a spune lucruri lipsite de raţiune, prostii, bazaconii. ♦ Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (Înv. şi pop.) Noian de ape; adâncul apelor. [Pl. şi: prăpastii] – Din sl. propastĩ.

PRĂPÁSTIE s. abis, adânc, (rar) noian, (livr.) genune, hău, (înv. şi reg.) prăpăstenie, (prin Mold. şi Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. şi Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipiţiu, tău. (A căzut în ~.)

prăpástie s. f. (sil. -ti-e), art. prăpástia (sil. -ti-a), g.-d. art. prăpástiei; pl. prăpăstii, art. prăpăstiile (sil. -ti-i-)

PRĂP//ÁSTIE ~ăstii f. Râpă foarte adâncă cu maluri priporoase; hău; genune; abis. ♢ A fi pe (sau la) marginea ~astiei a se afla într-o situaţie foarte critică; a fi în faţa unei primejdii mari. A spune (sau a vorbi) ~ăstii a) a spune prostii sau minciuni gogonate; b) a spune lucruri înfricoşătoare. [G.-D. prăpastiei; Sil. -ti-e] /<sl. propasti