PREPELEÁC, prepeleci, s.m. 1. Par cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la ţară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. ♢ Expr. A fi gol prepeleac = a fi sărac, neîmbrăcat. Cu mustăţile în prepeleac = cu mustăţile răsucite şi întoarse în sus, în furculiţă. 2. Prăjină sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpiţele. ♦ Căpiţă clădită pe o astfel de prăjină. 3. Scară rudimentară formată dintr-un stâlp prin care sunt petrecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. [Var.: prepeleág s.m.] – Et. nec.

PREPELEÁC s. v. molie-de-casĂ. PAR. PRĂJINĂ.

PREPELEÁC s. 1. (pop.) sărciner, (Mold. şi Transilv.) pop. (~ pe care se pun vase la uscat.) 2. (reg.) pipirigă, ploscoană, porşor. (~ pe care se clădesc căpiţele de fân.)

prepeleác s. m., pl. prepeléci

PREPEL//EÁC ~éci m. 1) Par cu crăcane scurte, înfipt în pământ, pe care se pun, la ţară, oalele ca să se usuce sau de care se atârnă diferite obiecte; olar. 2) Construcţie înjghebată din prăjini, pe care se întinde fânul (sau alt nutreţ) la uscat. /Orig. nec.