PRESTÍGIU s.n. Autoritate morală de care se bucură cineva sau ceva; vază, consideraţie; importanţă. ♢ Fig. Strălucire, farmec, atracţie. – Fr. prestige (lat. lit. praestigium).

PRESTÍGIU s.n. 1. Autoritate morală, consideraţie, influenţă de care se bucură cineva sau ceva; vază, importanţă. ♢ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, consideraţie; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracţie. – Din fr. prestige.

PRESTÍGIU s. v. atracţie, farmec.

PRESTÍGIU s. 1. v. autoritate. 2. v. celebritate. 3. v. faimă.

prestígiu s. n. [-giu pron. -giu], art. prestígiul

PRESTÍGI//U ~i m. Importanţă recunoscută într-un anumit domeniu; autoritate; pondere. ♢ De ~ de valoare deosebită. /<fr. prestige, lat. praestigium

PRESTÍGIU s.n. Autoritate morală; vază, consideraţie. ♦ (Fig.) Strălucire, atracţie. [Pron. -giu. / < lat. praestigium, cf. it. prestigio, fr. prestige].