PRETÓRIU, pretorii, s.n. 1. (La romani) Reşedinţa pretorului, sala în care pretorul îşi exercita funcţiile judecătoreşti. ♦ Loc dintr-o tabără romană unde era aşezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În evul mediu, în Ţara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiaţi ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.

PRETÓRIU s. (IST.) (înv.) pretor. (~ la romani.)

PRETÓRIU s. v. tribunal.

pretóriu s. m. [-riu pron. -riu], art. pretóriul; pl. pretórii, art. pretóriile (sil. -ri-i-)

PRETÓRI//U ~i n. (la romani) 1) v. PRETORAT. 2) Loc într-o tabără militară unde se amplasa cortul conducătorului. /<lat. praetorium, fr. prétoire

PRETÓRIU s.n. 1. Reşedinţa pretorului roman; loc unde acesta ţinea judecăţile. ♦ Prefect al pretoriului = comandant al gărzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se aşeza în mijlocul unei tabere romane. 2. Sală de judecată a unui tribunal. [Pron. -riu. / < lat. praetorium].