PRIVILÉGIU, privilegii, s.n. Avantaj, scutire de obligaţii (către stat), drept sau distincţie socială care se acordă, în situaţii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, oraşelor şi mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincţie etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalţi creditori, în virtutea creanţei sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. şi: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.

PRIVILÉGIU s. 1. v. prerogativă. 2. drept. (S-a folosit de ~ pe care îl are.) 3. v. avantaj. 4. avan-taj, favoare. (Mă bucur de ~ul de a-l cunoaşte.) 5. v. cinste. 6. avantaj, binefacere, dar, folos. (~iile tehnicii moderne.)

privilégiu s. n. [-giu pron. -giu], art. privilégiul; pl. privilégii, art. privilégiile (sil. -gi-i-)

PRIVILÉGI//U ~i n. 1) Drept particular acordat unui individ sau unei colectivităţi, pe care ceilalţi membri ai societăţii nu-l posedă; avantaj. 2) Bunăvoinţă deosebită acordată cuiva; favoare. /<fr. privilege, lat. privilegium

PRIVILÉGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucură o persoană (juridică sau fizică) de a fi preferată la plată înaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilège].