PROEMINÉNŢĂ, proeminenţe, s.f. Faptul de a fi proeminent; (concr.) parte proeminentă a unui obiect, ridicătură, ieşitură. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proéminence.

PROEMINÉNŢĂ s. 1. v. ieşitură. 2. v. protuberanţă.

proeminénţă s. f., g.-d. art. proeminénţei; (părţi proeminente) pl. proeminénţe

PROEMINÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter proeminent. 2) Parte proeminentă; ridicătură; protuberanţă; convexitate. /<fr. proéminence

PROEMINÉNŢĂ s.f. Faptul de a fi proeminent. ♦ (Concr.) Ieşitură (în relief), ridicătură. [Pron. pro-e-. / cf. fr. proéminence].