PRONUNŢÁRE, pronunţări, s.f. Acţiunea de a (se) pronunţa şi rezultatul ei. – V. pronunţa.

PRONUNŢÁRE s. 1. articulare, articulaţie, emitere, pronunţie, rostire, (înv.) prozodie. (~ desluşită a sunetelor.) 2. v. pronunţie. 3. v. dicţiune. 4. v. fonetism. 5. v. formulare. 6. (JUR.) rostire. (După ~ sentinţei ...) 7. rostire, ţinere. (~ unui discurs.)

pronunţáre s. f., g.-d. art. pronunţării; pl. pronunţări

PRONUNŢÁRE s.f. Acţiunea de a (se) pronunţa şi rezultatul ei; pronunţie; (spec.; jur.) dare a unei sentinţe; sentinţă pronunţată. [< pronunţa].