PROZODÍE s.f. 1. Parte a poeticii care studiază versificaţia şi normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (Înv.) Punctuaţie. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.

PROZODÍE s. v. articulare, articulaţie, emitere, pronunţare, pronunţie, punctuaţie, rostire.

PROZODÍE s. (LIT.) versificaţie. (Probleme de ~.)

prozodíe s. f., art. prozodía, g.-d. prozodíi, art. prozodíei

PROZODÍE f. 1) Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul tehnicii versificaţiei. 2) Sistem de pronunţare a silabelor (accentuate şi neaccentuate, lungi şi scurte). /<ngr. prosodia, fr. prosodie

PROZODÍE s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul versificaţiei din punctul de vedere al raportului dintre silabe în vers, considerate după accent sau după lungime. 2. Ştiinţa grupării cuvintelor în unităţi ritmice. V. metrică. ♦ (P. ext.) Pronunţare ritmică a cuvintelor. [Gen. -iei, var. prosodie s.f. / cf. fr. prosodie, it., lat. prosodia].