PÚLBERE, pulberi, s.f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ♢ Expr. A se face (praf şi) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful şi) pulberea (sau praf şi pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălţa pe cineva într-o situaţie foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nici o ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“, care indică felul) Mulţime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de puşcă. 3. Substanţă explozivă care se prezintă în formă de firişoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.

PÚLBERE s. v. lamură, mulţime, polen, potop, puzderie, sumedenie.

PÚLBERE s. 1. pudră. (O ~ de făină acoperea totul, la moară.) 2. v. praf. 3. praf de puşcă, (pop.) iarbă(-de-puşcă), (înv. şi reg.) silitră, (înv.) paler. (~ folosită ca explozibil.)

púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi

PÚLBER//E ~i f. 1) Material solid transformat în particule mici şi fine; praf; pudră. ♢ A se face praf şi ~ v. PRAF. 2) înv. Praf de puşcă. 3) fig. Mulţime de fiinţe sau de lucruri. 4) Substanţă explozivă în formă de firişoare sau de granule. /<lat. pulvis, ~eris