PÚLPĂ, pulpe, s.f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi şi gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porţiunea acestor muşchi. 2. Ţesut conjunctiv bogat în vase şi nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă şi comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obţinut în industria zahărului, în distilerii şi la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe).

PÚLPĂ s. v. biceps, coapsă, pulpar.

PÚLPĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) icră. (~ a piciorului.) 2. (BOT.) carne. (~ a unui fruct.)

púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe

PÚLP//Ă ~e f. 1) (la oameni) Partea cărnoasă de dinapoi a piciorului, cuprinsă între genunchi şi gleznă. 2) (la animale) Parte a membrului posterior, cuprinsă între crupă şi gambă; coapsă. 3) pop. (la femelele animalelor mamifere) Organ de secreţie a laptelui; uger. 4) Ţesut conjunctiv cu numeroase vase sangvine şi terminaţii nervoase. ~ dentară. 5) Partea moale, cărnoasă, a unui fruct. 6) Reziduu obţinut în urma prelucrării sfeclei de zahăr, folosit ca furaj. [G.-D. pulpei] /<lat. pulpa

PÚLPĂ s.f. 1. Partea cărnoasă a unui fruct. ♦ Fructe conservate în soluţie de bioxid de sulf diluată. 2. Partea moale din interiorul unui organ (splină, dinte etc.). ♦ Porţiune musculară proeminentă. 3. (Min.) Apă care are în suspensie grăunţi minerali; tulbureală. [< fr. pulpe, cf. lat. pulpa].