PUMN, pumni, s.m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite şi strânse. ♢ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparaţiei este mai mic sau mai mare decât pumnul). ♢ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate şi cu satisfacţie. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a ameninţa (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acţioneze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuş pentru a putea reţine ceva (de obicei un lichid); conţinutul palmei sau al palmelor făcute căuş. 4. Măsură de lungime (întrebuinţată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus.

PUMN s. v. pumnaş.

PUMN s. 1. mână. (I-a dat un ~ de stafide.) 2. (pop. şi fam.) scatoalcă, (prin Olt. şi Munt.) potârnog, (înv.) buş, chilom. (I-a tras un ~ zdravăn.)

pumn s. m., pl. pumni

PUMN ~i m. 1) Palmă închisă cu degetele lipite de podul palmei. ♢ A bate cu ~ul în masă v. A BATE. A se bate cu ~ul în piept v. A SE BATE. A râde în ~i a râde pe furiş (cu bucurie) de cineva. A plânge în ~i a plânge de necaz (nevăzut de nimeni). A-i pune (sau a-i vârî) cuiva ~ul în gură a-l forţa pe cineva să tacă. 2) Lovitură dată cu palma închisă strâns. A trage un ~. 3) Căuş alcătuit din cele două palme alăturate şi semiîndoite. 4) Cantitate de ceva cât poate încăpea într-un asemenea căuş. Un ~ de grăunţe. /<lat. pugnus