PUNCTATÓR, punctatoare, s.n. Unealtă de oţel cu vârf conic ascuţit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforaţii ulterioare. – Puncta + suf. -tor.

PUNCTATÓR s. (TEHN.) chernăr, (rar) punctar.

punctatór s. n. (sil. punc-), pl. punctatoáre

PUNCTAT//ÓR ~oáre n. Unealtă de oţel cu vârf ascuţit, folosită la executarea pe suprafaţa unei piese a unor semne asemănătoare cu punctul (în scopul unor perforaţii ulterioare). /a puncta + suf. ~tor

PUNCTATÓR s.n. Unealtă de oţel cilindrică, terminată cu un vârf ascuţit, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. [< puncta + -tor].