RĂBÓJ, răbojuri, s.n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datoraţi, numărul vitelor etc.). ♢ Expr. A şterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-şi) ieşi (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ♢ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúş s.n.] – Din bg., scr. raboš.

RĂBÓJ s. v. calcul, calculare, răvar, socoteală, socotire, socotit.

RĂBÓJ s. (reg.) răvaş. (Socoteală înscrisă la ~.)

răbój s. n., pl. răbójuri

RĂBÓJ ~uri n. 1) înv. Bucată de lemn pe care se însemnau, prin crestături, diferite calcule (numărul de vite, de zile etc.). ♢ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) înv. Crestătură sau ansamblu de semne făcute pe această bucată de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lăsate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestătură făcută la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. raboš