RĂRITÚRĂ, rărituri, s.f. Loc rămas liber între obiecte aşezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoşi unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei ţesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură.

RĂRITÚRĂ s. 1. destrămătură, (pop.) stramă, strămătură. (O ~ la un pulover.) 2. v. lătunoaie, (reg.) cărare, strungă. (~ într-o ţesătură.) 3. rarişte, (pop.) răriş, (reg.) răret, rărime. (Se odihnea într-o ~ de pădure.)

răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri

RĂRITÚR//A ~i f. 1) Loc liber rămas între obiecte aşezate rar. 2) Defect sau uzură a unei ţesături care este într-un loc mai rară. /a (se) rări + suf. ~tură