RĂSÚNET, răsunete, s.n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton², timbru, rezonanţă. 2. Fig. Impresia puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund şi larg pe care îl deşteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.

RĂSÚNET s. v. vâlvă.

RĂSÚNET s. 1. v. ecou. 2. v. rezonanţă. *3. (fig.) ecou, rezonanţă, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ în opinia publică acţiunea lor?)

răsúnet s. n., pl. răsúnete

RĂSÚNET ~e n. 1) Sunet auzit la distanţă şi prelungit prin ecou. ~ul împuşcăturilor. 2) pop. Proprietate a unor spaţii închise de a intensifica şi de a prelungi sunetele; rezonanţă. 3) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; impresie deosebită; ecou; rezonanţă. A avut vreun ~ acţiunea lor? ♢ A avea (sau a găsi) ~ a trezi interes; a face impresie. /a răsuna + suf. ~et