RĂSPÚNDERE, răspunderi, s.f. Faptul de a răspunde; obligaţia de a răspunde de îndeplinirea unei acţiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♢ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simţ de răspundere sau simţul răspunderii = a fi conştient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă şi seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanţia (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecinţă rezultată din neîndeplinirea unei obligaţii legale. – V. răspunde.

RĂSPÚNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabi-litate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. v. sarcină.

RĂSPÚNDERE s. v. achitare, lichidare, ono-rare, plată, plătire, răspuns.

răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi

RĂSPÚNDER//E ~i f. Atitudine respon-sabilă de obligaţiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea. ♢ A purta ~ a fi responsabil. A avea simţ de ~ (sau simţul ~ii) a-şi da seama de importanţa sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă faţă de obligaţiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în faţa unor instanţe. Pe ~ea cuiva pe garanţia cuiva. /v. a răspunde