RECOMPENSÁ, recompensez, vb. I. Tranz. A da o recompensă; a răsplăti. – Din fr. récompenser.

RECOMPÉNSĂ, recompense, s.f. 1. Răsplată; gratificaţie. ♦ (Rar) Compensaţie, despăgubire. 2. Sumă de bani ce se cuvine inventatorului sau inovatorului care cedează statului invenţia sau inovaţia sa. – Din fr. récompense.

RECOMPÉNSĂ s. 1. răsplată, (înv. şi pop.) mulţumire, preţ, (pop.) mulţumită, (reg.) vâlceag, (înv.) plaşcă, răsplătire, simbrie. (A primit o bună ~.) 2. v. gratificaţie. 3. v. pedeapsă.

RECOMPENSÁ vb. 1. a răsplăti, (înv. şi pop.) a mulţumi, (înv. şi reg.) a cunoaşte, (înv.) a cununa. (I-a ~ împărăteşte.) 2. v. răscumpăra.

recompensá vb., ind. prez. 1 sg. recompenséz, 3 sg. şi pl. recompenseáză

recompénsă s. f., g.-d. art. recompénsei; pl. recompénse

A RECOMPENS//Á ~éz tranz. (persoane sau acţiunile lor) A răsplăti printr-o recompensă. ~ munca cuiva. /

RECOMPÉNS//Ă ĕ f. 1) Favoare care compensează. 2) Bun material sau spiritual acordat pentru a compensa un serviciu, un merit particular sau o acţiune realizată; răsplată. A primi o ~ bună. 3) Sumă de bani acordată unui inventator (care compensează invenţia acestuia). [G.-D. recompensei] /

RECOMPENSÁ vb. I. tr. A da o recompensă; a răsplăti. [P.i. -sez. / < fr. recompenser].

RECOMPÉNSĂ s.f. Răsplată, gratificaţie. ♦ Compensaţie, despăgubire. [< fr. récompense].