REFRACTÁ, pers. 3 refractă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracţiei. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracţiei. – Din fr. réfracter.

refractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refráctă/refracteáză

A REFRACTÁ refráctă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter

A SE REFRACTÁ se refráctă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracţiei; a-şi schimba direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul. [Şi se refractează] /<fr. ré-fracter

REFRACTÁ vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia; a suferi fenomenul refracţiei. [P.i. 3,6 refráctă, -tează. / < fr. réfracter].