RELIÉF, reliefuri, s.n. 1. Configuraţie a suprafeţei terestre constituită din totalitatea neregularităţilor de forme pozitive sau negative considerate faţă de un plan de referinţă general sau local. 2. Ridicătură, proeminenţă pe o suprafaţă. ♢ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieşit în afară dintr-un plan, proeminent. ♢ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidenţă, a pune în lumină, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forţă, strălucire. 3. Sculptură fixată pe o suprafaţă plană. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

RELIÉF s. v. contur, formă.

RELIÉF s. 1. (GEOGR.) configuraţie, conformaţie. (~ ul muntos al terenului.) 2. (ARTE PLAST.) relief scund v. basorelief.

reliéf s. n. (sil. -li-ef), pl. reliéfuri

RELIÉF ~uri n. 1) Formă a suprafeţei tere-stre faţă de un plan de referinţă. 2) Proemi-nenţă care se evidenţiază pe un plan. ♢ În ~ ieşit în afară dintr-un plan. A scoate în ~ a scoate în evidenţă; a sublinia; a accentua. 3) Sculptură ale cărei forme ies puţin în afară pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

RELIÉF s.n. 1. Ridicătură, proeminenţă (a unui obiect, a unui plan etc.). ♦ Figură, motiv etc. care se desprinde de pe fundul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor în pictură şi grafică. ♦ A scoate în relief = a scoate în evidenţă, a sublinia, a reliefa. ♦ Formă, contur. ♦ (Fig.) Forţă, evidenţiere, strălucire. 2. Conformaţia pământului privită sub raportul înălţimilor. [Pron. -li-ef, pl. -furi, -fe. / < fr. relief, germ. Relief].