RENTÁ, pers. 3 rentează, vb. I. Intranz. A produce venituri, a se solda cu câştig, cu profit; a aduce rentă, a fi productiv. ♦ (Fam.) A merita osteneala; a fi util. – Din fr. renter.

RÉNTĂ, rente, s.f. Venit, profit regulat pe care îl poate obţine un proprietar în virtutea dreptului său de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plată a dreptului de folosinţă a acestora); dobândă produsă de o obligaţiune. ♢ Rentă viageră = sumă de bani pe care o persoană se obligă s-o plătească periodic alteia pe toată durata vieţii acesteia. ♦ (Şi în sintagma rentă feudală) Plată (în muncă, produse sau bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. – Din fr. rente.

RÉNTĂ s. (înv.) rendită. (A primi o ~ anuală.)

rentá vb., ind. prez. 3 sg. renteáză

réntă s. f., g.-d. art. réntei; pl. rénte

A RENT//Á pers. 3 ~eáză intranz. A aduce venit, câştig, beneficii. ♢ (Nu) rentează (nu) merită osteneală; (nu) e rentabil. /<fr. renter

RÉNT//Ă ~e f. ec. Venit regulat pe care îl aduce o proprietate, fără ca posesorul acesteia să depună vreo activitate productivă. /<fr. rente

RÉNTĂ s.f. 1. (Ist.) Plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul faţă de stăpânul său. 2. (Ec.) Venit pe care îl aduce cu regularitate un bun imobiliar şi care nu este legat de o activitate productivă a proprietarului acestora; dobândă a unei obligaţii emise de stat. ♦ Rentă viageră = rentă anuală care încetează la moartea beneficiarului. [< fr. rente].

RENTÁ vb. I. intr. A produce câştiguri; a aduce venit. ♦ (Fam.) A merita osteneală; a fi util. [P.i. 3 -tează. / < fr. renter].