RENUNŢÁ, renúnţ, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.

A renunţa ≠ a accepta

RENUNŢÁ vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenţie.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dis-pensa. 5. a se priva, a-şi refuza. (Nu ~ la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la fumat.)

renunţá vb., ind. prez. 1 sg. renúnţ, 3 sg. şi pl. renúnţă

A RENUNŢÁ renúnţ 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunţat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. ~ la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuinţa. ~ la fumat. /

RENUNŢÁ vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renúnţ. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].