RÉPLICĂ, replici, s.f. 1. Răspuns prompt şi energic care combate afirmaţiile cuiva; ripostă. ♢ Loc. adj. Fără replică = definitiv. ♢ Expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuţie. A avea replică = a răspunde prompt şi răspicat. (Jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmaţiile şi atacurile părţii adverse. 2. Porţiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenţia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directă. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafeţei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. réplique.

REPLICÁ, réplic, vb. I. Tranz. A da o replică (1), a răspunde; a riposta. – Din fr. répliquer.

RÉPLICĂ s. 1. v. ripostă. 2. (ARTE PLAST.) copie, reproducere. (~ a unui tablou.)

REPLICÁ vb. 1. a răspunde, a riposta, (înv.) a întâmpina, a prici. (I-a ~ prompt.) 2. a întoarce, a răspunde. (I-a ~ vreo două!)

replicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. réplic, 3 sg. şi pl. réplică

réplică s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. réplicii, pl. réplici

A REPLICÁ réplic tranz. A răspunde printr-o replică; a riposta; a reacţiona. /<fr. répliquer

RÉPLI//CĂ ~ci f. 1) Răspuns scurt şi prompt în contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; ripostă. ♢ Fără ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare în ~ci a găsi repede răspunsurile cele mai potrivite în cursul unei convorbiri (în contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie răspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Răspuns al unei părţi la cele susţinute de cealaltă parte într-un proces. 4) Operă de artă, care reproduce originalul şi este execu-tată de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. réplique, lat. replica

RÉPLICĂ s.f. 1. Răspuns (la un alt răspuns); răspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor după ce interlocutorul său a terminat de vorbit. ♦ Fără replică = definitiv; a vorbi în replici = a răspunde în cursul unor dezbateri, combătând afirmaţiile şi atacurile părţii adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de pârât. ♦ Răspuns dat de o voce sau de un instrument într-un duet, într-un terţet etc. 2. Copie a unui original executată de autor. 3. Mulaj al unui corp obţinut prin depunerea pe suprafaţa acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. réplique, it. replica].

REPLICÁ vb. I. tr. A da o replică; a răspunde. [P.i. réplic. / < fr. répliquer, it., lat. replicare].