REVERÉNŢĂ, reverenţe, s.f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului şi îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, veneraţie, consideraţie, stimă. ♢ Pronume de reverenţă (sau de politeţe) = pronume personal de persoana a 2-a şi a 3-a, întrebuinţat în semn de respect faţă de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.

REVERÉNŢĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, cuviinţă, decen-ţă, onoare, politeţe, preţuire, respect, stimă, trecere, vază.

REVERÉNŢĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a făcut o ~ adâncă.)

reverénţă s. f., g.-d. art. reverénţei; pl. reverénţe

REVERÉNŢ//Ă ~e f. 1) Plecăciune în semn de profund respect. 2) livr. Sentiment de înaltă preţuire faţă de o persoană; consideraţie; deferenţă; respect; stimă. ♢ Pronume de ~ pronume de politeţe. /<fr. révérence, lat. reverentia

REVERÉNŢĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de veneraţie; temenea. 2. Respect, veneraţie, stimă. ♦ Pronume de reverenţă = pronume de politeţe. [Cf. lat. reverantia, fr. révérence].