RICÍN, ricini, s.m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roşii sau violete; căpuşă (Ricinus communis). ♢ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din seminţele acestei plante, cu proprietăţi purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-şi aceeaşi consistenţă la variaţii mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum şi în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus.

RICÍN s. (BOT.; Ricinus communis) căpuşă.

ricín s. m., pl. ricíni

RICÍN ~i m. Plantă erbacee, cu frunze mari, palmate, şi cu flori roşietice, cultivată pentru fructul sub formă de capsulă care conţine seminţe bogate în ulei, folosit în medicină şi în industrie. /<lat. ricinus, germ. Rizinus

RICÍN s.m. Plantă oleaginoasă cu frunzele mari, strălucitoare şi cu flori roşietice sau gălbui, din seminţele căreia se extrage un ulei folosit ca lubrifiant şi purgativ. [Cf. it. ricino, fr. ricin, lat. ricinus].