ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s.n., (II) s.m. I. S.n. 1. (Adesea fig.) Mişcare de rostogolire. ♢ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acţiunea greutăţii proprii. II. S.m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase şi flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. r o t o c o l.

ROSTOGÓL s. v. ciurlan, salcicorn, săricică, scaiul-dracului, tătarnică.

ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphacrocephalus) scai, scaiete, (reg.) arici, căpă-ţânoasă, măciu-ca-ciobanului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojel.

rostogól (plantă) s. m.

rostogól (mişcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri

ROSTOGÓL¹ ~uri n. 1) Mişcare de rotire în jurul axei proprii. ♢ De-a ~ul rostogolin-du-se; dându-se peste cap. 2) Pantă înclinată într-o mină, care serveşte la transportarea materialului extras prin rostogolire sau prin alunecare. /Orig. nec.

ROSTOGÓL² m. Plantă erbacee meliferă, cu tulpina erectă, frunze păroase şi flori albe, care creşte prin locuri uscate. /Orig. nec.