RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De la ţară, ca la ţară, imitând anumite aspecte ale vieţii de ţară; câmpenesc. ♦ Cu suprafaţă brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neşlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

RÚSTIC adj. 1. patriarhal, ţărănesc, (livr.) campestru. (Viaţă ~.) 2. rural, ţărănesc. (Obiceiuri ~.) 3. v. câmpenesc.

rústic adj. m., pl. rústici; f. sg. rústică, pl. rústice

RÚSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care tine de viaţa de la ţară; propriu vieţii de la ţară; câmpenesc; bucolic; rural. Datini ~ce. 2) iron. Care vădeşte lipsă de educaţie şi delicateţe; lipsit de maniere alese; necioplit; grosolan. 3) fig. (despre mobilă, case etc.) Care este cu suprafaţa brută; nefinisat. /<lat. rusticus, fr. rustique

RÚSTIC, -Ă, rústici, -ce, adj. ~ ♦ (Despre elemente de arhitectură şi ornamente) Cu suprafaţa brută, ~ ♦ (Adverbial) Dar ocnaşul, traducând rustic, în limba lui, întâmplarea asta, care-l supăra, a liniştit-o domol.

RÚSTIC, -Ă adj. (Liv.) De ţară, ca la ţară; câmpenesc; rustican. ♦ Simplu, necioplit, brut, grosolan. // s.f. Zidărie executată din blocuri masive de piatră a căror faţă exterioară este cioplită brut. [Cf. fr. rustique, lat. rusticus].