RÚTĂ¹, rute, s.f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicaţie între două localităţi; traseu. – Din fr. route.

RÚTĂ², rute, s.f. (Bot.) Virnanţ. – Din lat. ruta.

RÚTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marşrut, (înv., prin Mold.) şleau, (livr.) relaţie. (~ urmată de un vehicul.)

RÚTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanţ. 2. (Thalictrum flavum) rutişor galben.

rútă (drum, plantă) s. f., pl. rúte

RÚT//Ă¹ ~e f. Cale prestabilită care ur-mează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte

RÚT//Ă² ~e f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, şi cu flori galbene dispuse în inflorescenţă. /<lat. ruta

RÚTĂ², rúte, s.f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvânt tradiţional şi, prob., nici sl. sau magh.)

RÚTĂ s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcţie. [< fr. route].

rúţă! interj. (reg.) strigăt, chemare a raţelor.