SĂCULÉŢ, săculeţe, s.n. Diminutiv al lui sac; săculeţ, săcuşor. ♦ Sedilă². – Sac + suf. -uleţ.

SĂCULÉŢ s. v. scrot.

SĂCULÉŢ s. 1. săcuşor, (franţuzism) saşeu, (înv. şi reg.) săculteţ, (reg.) săcăteu, săcui, săcuieţ, săculteaţă, săcuţ, tăbeică, tăbâltoc, (prin Ban.) bătăcui, (prin Olt. şi Transilv.) săcotei, (prin Munt. şi Olt.) săculete, (prin Mold. şi Bucov.) tăbuieţ, tăfâlcă, (Mold.) ţoşcă. (Un sac mic sau un ~.) 2. traistă, (reg.) jacă. (~ cu merinde.) 3. sedilă, (reg.) sac, săcui, săcuieţ, săculete, scurgătoare, zăgârnă. (~ pentru scurs brânza.)

săculéţ s. n., pl. săculéţe

SĂCULÉŢ ~e n. 1) (diminutiv de la sac) Sac mic (de celofan sau alt material), folosit pentru împachetarea cumpărăturilor; pachet. 2) pop. Traistă din pânză foarte rară pentru scurs brânza. /sac + suf. ~uleţ