SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s.f. Perioadă de şapte zile consecutive, care se socoteşte (la noi) de luni dimineaţa până duminică seara şi care se repetă de cincizeci şi două de ori într-un an; p. gener. perioadă de şapte zile consecutive. ♢ (În cultul religiei creştine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paşti. Săptămâna luminată (sau albă) = săptămâna care începe cu duminica Paştilor. Săptămâna brânzei = prima săptămână din postul Paştilor, în care Biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte şi derivatele lui. ♢ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-şi da seama de realitate, a acţiona pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de şapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activităţi. Săptămâna cărţii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana.

SĂPTĂMÂNĂ s. 1. (înv.) sâmbătă. (Vine la noi de două ori pe ~.) 2. (BIS.) săptămâna mare = săptămâna patimilor; săptămâna patimilor = săptămâna mare.

săptămână s. f., g.-d. art. săptămânii; pl. săptămâni

SĂPTĂMÂN//Ă ~i f. 1) Interval de timp egal cu şapte zile succesive (socotit de luni dimineaţa până duminică seara). 2) Orice perioadă de şapte zile consecutive. ~a poeziei. ~a cărţii. ♢ ~ de muncă numărul zilelor (sau al orelor) lucrătoare din cursul unei săptămâni calendaristice. [ G.-D. săptămânii] /<lat. septimana