SALUTÁ, salut, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politeţe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărţire. ♦ Tranz. A-şi manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acţiune. – Din lat. it. salutare.

SALUTÁ vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întâlnire.)

salutá vb., ind. prez. 1 sg. salút, 3 sg. şi pl. salútă

A SALUTÁ salút tranz. 1) (persoane sau colectivităţi) A întâmpina sau a petrece cu un gest respectuos sau cu o cuvântare de salut. 2) fig. (idei, păreri etc.) A accepta cu mare însufleţire. ~ hotărârea luată. /<lat., it. salutare

A SE SALUTÁ mă salút intranz. A face (concomitent) schimb de saluturi (cu cineva). /<lat., it. salutare

SALUTÁ vb. I. tr. A întâmpina, a da cuiva un semn de respect, de consideraţie, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politeţe, de simpatie etc. la întâlnire sau la despărţire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestaţie vie. [P.i. salút. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].