SANCTUÁR, sanctuare, s.n. (Adesea fig.) Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt şi interzis profanilor; p. gener. locaş de cult. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.

SANCTUÁR s. 1. v. altar. 2. naos. (~ în templele antice.) 3. v. sfânta sfintelor.

sanctuár s. n. (sil. sanc-tu-ar), pl. sanctuáre

SANCTUÁR ~e n. 1) Parte a unei biserici, declarată sfântă, unde accesul profanilor este interzis; altar. 2) Edificiu destinat oficierii ceremoniilor religioase; lăcaş de cult. 3) fig. Loc inviolabil; parte foarte intimă.[Sil. -tu-ar] /<lat. sanctuarium, fr. sanctuaire

SANCTUÁR s.n. 1. Edificiu consacrat ceremoniilor religioase; altar, loc sfânt. 2. (Fig.) Loc consacrat pentru un anumit lucru; loc inviolabil. [Pron. -tu-ar. / < lat. sanctuarium, cf. fr. sanctuaire].