SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. InTranz. şi refl. A plânge înăbuşit, slab şi întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

SCÂNCÍ vb. 1. (înv. şi reg.) a (se) scrivi, (prin Munt.) a schercăni, (prin Olt. şi Munt.) a (se) scârciumi, (peior.) a (se) smiorcăi, (reg. peior.) a (se) smârci, a (se) smârcâi, (glumeţ) a orăcăi. (Un sugar care ~.) 2. v. smiorcăi.

scâncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scânceáscă

A SCÂNC//Í ~ésc intranz. 1) (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbuşit. 2) (despre câini) A scoate repetat sunete ascuţite şi jalnice; a scheuna. 3) (despre unele animale) A geme tânguitor. /<sl. skyţati