SCẤNDURĂ, scânduri, s.f. Piesă de lemn cu secţiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obţinută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac şi întrebuinţată la lucrări de construcţii şi de tâmplărie. ♢ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, duşumea. – Lat. scandula.

SCÂNDURĂ s. v. coşciug, planşetă, sicriu, şindrilă.

SCÂNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. şi Mold.) scoarţă. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) v. duşumea. 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) v. spetează.

scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri

SCÂNDUR//Ă ~i f. Bucată de lemn cu suprafaţa plană, obţinută prin tăierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosită în lucrări de construcţie, tâmplărie etc. ♢ (A fi sau a rămâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lăsa pe cineva ~ (sau ca ~a) a sărăci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula

scândură care se pune împrejurul tocului de la uşă sau fereastră; blană